Minciuni despre botez
Minciuna vârstei: Dacă citim Biblia v-om vedea că Isus s-a botezat la maturitate, nicidecum în pruncie. Sau famenul etiopian: Pe când îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă. Şi famenul a zis: „Uite apă; ce mă împiedică sa fiu botezat?” Filip a zis: „Dacă crezi din toata inima, se poate.” Famenul a răspuns: „Cred ca Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.” A poruncit sa stea carul, s-au coborât amândoi în apă, şi Filip a botezat pe famen. Fapte 8:36-38
Minciuna naşilor: Jurământul pe care-l fac naşii pentru finii lor este o minciună! Nimeni nu poate apăra de Satan decât Dumnezeu. Petru spune în 1 Petru 3:21 că botezul nu este o curăţare de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos.
Minciuna repetiţiei: Astăzi de Bobotează mii de oameni aşteaptă să fie botezaţi, astfel, cei care au ajuns la vârsta de 60-70 de ani şi iubesc tradiţia bisericii au ajuns să fie botezaţi tot de atâtea ori (60-70X). Să nu ne lăsăm amăgiţi ci să respectăm litera Scripturii care spune în Efeseni 4:5 că este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez.
Minciuna mântuirii: Se spune că dacă te-ai botezat eşti salvat şi mântuit. Şi aceasta este o minciună, pentru că botezul nu are nici o influenţă asupra comportamentului sau trăirii umane. Să ne amintim de Simon vrăjitorul din Faptele Apostolilor 8, unde suntem martori ai botezului acestuia. Putem vedea mai târziu cum iubirea de bani nu a fost eradicată odată cu botezul. Aşadar, dacă inima şi purtarea nu sunt transformate de Hristos înainte de botez, botezul nu are în sine puterea de a schimba un om.
Adevăruri despre botez
Botezul este o mărturie: Botezul, nu este o curăţare de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos. 1Petru 3:21 Pentru cei care sunt botezaţi la maturitate, prin actul lor depun o mărturie, înaintea martorilor văzuţi (rude, prieteni, fraţi) şi a martorilor nevăzuţi (Dumnezeu, îngeri), mărturie care pecetluieşte hotărârea lor de a merge pe drum alături de Hristos.
Botezul este împlinirea unei porunci dată de Isus: Matei 28:19 Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Este o poruncă pe care ne-a dat-o Isus şi trebuie să o împlinim, aşa cum el însuşi a împlinit-o şi s-a botezat o singură dată în cei 33 de ani.
Botezul vine în urma credinţei: Marcu 16:16 Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit. Asta spune Biblia nu tradiţia nici Sfinţii Părinţi. Ce putere are pruncul de câteva săptămâni să creadă,? vă las pe voi să comentaţi.
Botezul este o îmbrăcare cu Hristos: Galateni 3:27 Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos v-aţi îmbrăcat cu Hristos. A fi îmbrăcat cu Hristos înseamnă a-L avea pe El ca şi protector permanent.
Botezul este o moarte şi o înviere cu Hristos: Coloseni 2:12 Fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez, şi înviaţi în El şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu care L-a înviat din morţi. De aceea neoprotestanţii botează prin scufundare, nu prin stropire, pentru că este simbolul îngropării.
Botezul animalelor, apelor şi al construcţiilor nu are suport biblic. Dacă tradiţia ortodoxă cere ca acum să se mănânce piftie şi grâu fiert şi să se bea vin roşu, eu îndemn căutătorii de adevăr să stea înaintea Domnului în mijlocire pentru luminarea minţii şi înţelegerea adevărului lăsat de Dumnezeu în Cartea Cărţilor.
BOTEZUL
Isus Hristos a venit pe pamant spre a fi exemplul nostru. El este Modelul si Standardul nostru. El este planul divin de perfectiune si biruinta in zidirea caracterului. Invataturile, principiile, credinta si practica crestinilor nu trebuie sa fie altceva decat trairea modelului spiritual al Mesterului Ziditor. In repetate randuri Isus a spus, "Urmeaza-Ma!" Ioan 12,26; Luca 9,23
Sa examinam Modelul divin, sa urmam pe Isus si sa invatam ce se cere urmasilor Sai;
1. La raul Iordan, ce exemplu a lasat Isus pentru Biserica Sa?
Primul exemplu pe care Isus l-a lasat urmasilor Sai a fost botezul Sau.
Matei 3,13 -În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de către el.
Cand Ioan Botezatorul s-a opus cerintei lui Isus de a fi botezat, Isus a aratat clar ca El trebuie sa lase un exemplu urmasilor Sai, "sa implinim toata dreptatea." Isus a invatat pe ucenicii Sai sa boteze.
Matei 28,19 -Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh
Adevaratii crestini vor urma exemplul lui Isus in botez, caci este o ceremonie publica de adoptiune care ne face membri in familia lui Dumnezeu si ne da numele regesc de crestini. Planul lui Dumnezeu este ca botezul sa fie facut cu apa.
Ioan 3,5 - Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu.
"Baptize" este un cuvant grecesc si inseamna, "a scufunda, a afunda", dar niciodata nu inseamna "a stropi, a turna" apa.
Matei 3,16 - Iar botezându-se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El.
Daca Ioan ar fi turnat apa botezului, o cana de apa ar fi fost suficienta. Daca ar fi stropit, o farfurie cu apa i-ar fi fost de ajuns. Dar el avea nevoie de multa apa, ca in raul Iordan, in care sa scufunde pe oameni.
Fapte 8,35-39 -
Felul botezului este important deoarece botezul are un inteles simbolic precis. Este o ilustratie a mortii, inmormantarii si invierii lui Isus.
Romani 6,3-4 -
Prin botez ne facem una cu Isus "printr-o moarte asemanatoare cu a Lui." Botezul este deasemenea un simbol al invierii cu Hristos. Botezul trebuie sa arate distrugerea trupului pacatului.
A. Botezul comemoreaza moartea lui Hristos, inmormantarea si invierea.
B. Simbolizeaza moartea si inmormantarea "omului vechi" al pacatului.
C. Reprezinta invierea la "o viata noua" in Isus Hristos.
D. Botezul indica spalarea pacatelor (Fapte 22,16).
Deoarece botezul comemoreaza moartea, inmormantarea si invierea lui Hristos si Isus a murit si a inviat doar odata, cei ce scufunda pe candidat de trei ori in apa in loc de o singura data, pierd importanta sacrificiului lui Isus, o singura data pentru toti. Firea veche pamanteasca trebuie sa moara odata, sa fie inmormantata odata si o noua fire sa invieze si sa fie a noastra pentru vesnicie. Botezul este primul si cel mai important simbol exterior al schimbarii lucrate de harul lui Dumnezeu in interior, in inima pacatosului. Prietene, sa acceptam forma plina de semnificatie a botezului.
2. Pregatirea pentru botez.
A. Candidatul trebuie sa fie invatat inainte de botez.
Matei 28,19-20 - Nimeni nu trebuie sa fie botezat si abia dupa aceea sa i se spuna cum trebuie sa traiasca in viata. Porunca Evangheliei este ca mai intai sa-i invatam si dupa ce au inteles si au ales sa urmeze invataturile Sfintei Scripturi, ei pot sa fie botezati. In zilele noastre, cand foarte putini oameni studiaza Biblia, este important ca ei sa cunoasca invataturile lui Isus si pe Marele Invatator Insusi.
B- Candidatul trebuie sa creada.
Marcu 16,16 - Increderea in Dumnezeu, crezand in jertfa Domnului Hristos pentru pacatele noastre, acceptarea sincera a invataturii din Cuvantul lui Dumnezeu, toate acestea trebuie incluse in credinta. Mantuirea depinde de puterea transformatoare a lui Dumnezeu in inima omului si nu numai marturisirea cu gura. A crede inseamna a face. Aceasta este credinta in actiune.
Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi.
C- Candidatul trebuie sa se pocaiasca de pacate. |
Iar Petru a zis către ei: Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt. |
D- Candidatul trebuie sa fie binevoitor sa moara fata de pacat.
Romani 6,11 - Dupa cum Isus a murit pentru pacat, tot asa cel ce vrea sa calce pe urmele Lui trebuie sa fie mort fata de pacat.
11. | Aşa şi voi, socotiţi-vă că sunteţi morţi păcatului, dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Iisus, Domnul nostru. |
E- El trebuie sa fie gata sa traiasca pentru Dumnezeu.
Romani 6,11 (ultima parte); Galateni 2,20
Pentru botezul copiiilor nu gasim nici o referinta in Biblie, deoarece copiii nou nascuti nu pot crede in harul salvator si nu se pot pocai de pacate. Membrii Bisericii sunt numiti trupul lui Hristos si El este Capul. Noi suntem botezati in trupul Lui. Isus S-a numit Insusi Usa. Deci botezul este intrarea in trupul lui Hristos, care este Biserica Sa.
- Efeseni 4,15-16 - Hristos este Capul trupului (al Bisericii crestine).
- 1Corinteni 12,20.27- Noi devenim membri ai trupului Sau, adica ai Bisericii Sale.
- 1Corinteni 12,13 - Suntem botezati intr-un "singur trup". Adevarata
Biserica a lui Hristos este compusa din aceia care merg pe urmele Sale. Isus a crezut si a invatat Legea si Profetii. El a pazit Sabatul Biblic. Intrand prin Hristos – Usa – trebuie sa devenim ascultatori ai invataturilor Lui. Dumnezeu cere botezul cu apa chiar daca avem dovada ca am fost botezati cu Spiritul lui Dumnezeu (Fapte 10,44.47-48).
3. Sfanta Cina
1Corinteni 11,23-26
A. Sfanta Cina (Cina Domnului) trebuie celebrata in amintirea sau spre pomenirea Lui.
B. Sfanta Cina comemoreaza moartea Domnului "pana va veni El".
C. Painea reprezinta trupul Lui, (frant pentru voi).
D. Vinul nefermentat simbolizeaza sangele Lui varsat pentru pacatosi.
E. Sfanta Cina prefigureaza reintoarcerea lui Hristos.
Botezul deschide usa Bisericii si arata inceputul vietii de crestini.
Cina Domnului este un memorial al mortii si o amintire a revenirii lui Isus.
Crestinii trebuie s-o celebreze ca o legatura intre cruce si a doua venire a lui Hristos.
Isus ne-a dat porunci distincte pentru a ne pregati in vederea Cinei Domnului;
A. Fiecare sa se examineze pe sine insusi.
1Corinteni 11,28 - Sa ne examinam sufletele noastre. Cand iubirea lui Hristos ne poseda, numai atunci suntem vrednici sa participam la simbolurile umilintei Sale.
28. | Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar |
B. Cineva poate manca in chip nevrednic, daca nu se pregateste.
1Corinteni 11,29 - Serviciul Sfintei Cine nu este o petrecere sau un banchet. Este o amintire a pretului platit pentru mantuirea noastra din pacat. Fara Hristos suntem nevrednici si fara speranta. inainte de participarea la Cina Domnului trebuie sa indepartam pacatul si apoi sa participam cu bucurie sfanta ca Dumnezeu a iubit atat de mult lumea, incat a dat pe singurul Lui Fiu ca noi sa avem viata vesnica.
29. | Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului. |
C- Isus a mustrat mandria prin spalarea picioarelor ucenicilor. Ioan 13,4-5
D- El ne-a invatat sa urmam exemplul Lui in spalarea picioarelor.
Ioan 13,14-15.17 - Crestinii trebuie sa slujeasca unul altuia in iubire si umilinta. Spalarea picioarelor este o oranduire Evanghelica poruncita de Isus pentru urmasii Sai. Cata vreme avem nevoie de un Mantuitor, va exista necesitatea acestor oranduiri.
Matei 26,29 - In vesnicie ne vom aminti de pretul pentru mantuirea noastra. Prietene, nu doresti sa fii acolo in ziua cand Isus iarasi va servi la masa cereasca si ne va descoperi iubirea Sa?
14. | Deci dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, şi voi sunteţi datori să ca să spălaţi picioarele unii altora; |
15. | Că v-am dat vouă pildă, ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceţi şi voi. |
Sunt ortodoxa si am fost botezata, bebe fiind. Poate ca ar fi fost mai fain sa decid eu daca vreau sa ma botez sau nu, dar asta e. Nu ma lepad de primul botez si de aceea nu vreau sa ma botez a doua oara, pt ca am botezul cu apa, iar acum marturisesc ca cred in El si vreau sa Il urmez ...
RăspundețiȘtergereMulti dintre voi criticati si aveti impresia ca aveti dreptatea absoluta...numai Dumnezeu cunoaste adevarul, inima fiecaruia si daca botezul la ortodocsi e valabil sau nu.. Eu cred ca e valabil si e inutil sa te botezi pt a2a oara. Si daca nu ar fi asa, cred ca Dumnezeu mi-ar arata adevarul...
Pace!
apropo, citeste si articolul asta :D
RăspundețiȘtergerehttp://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2012/01/06/de-ce-botezam-copiii-temeiurile-din-sfanta-scriptura-si-din-sfanta-traditie-doxologia/